📝 Gânduri

Mă tot gândesc dacă am făcut bine. Dacă deciziile luate azi vor avea consecințe... sau vor rămâne doar amintiri neclare în mintea mea. Ce știu sigur e că am fost prinsă la mijloc. Între cineva care vrea să plece și cineva care vrea să oprească totul. Și când ești între doi oameni care trag de tine în direcții opuse, ori te rupi, ori devii atât de elastică încât nu te mai recunoști.

Azi am spus „da” de două ori. Prima oară pentru că era o rugăminte disperată. A doua oară pentru că era o hotărâre rece. Am înțeles ambele motive, dar nu le-am aprobat. Doar le-am urmat. Poate din loialitate. Poate din frică. Poate pentru că era mai simplu decât să spun „nu”.

Am modificat ceva. Ceva mic, dar esențial. O dată. O oră. Un traseu. Cei implicați nu știu unii de ceilalți. Dar toți se bazează pe mine. Dacă aș vrea, aș putea răsturna totul. Sau aș putea să tac și să las lucrurile să curgă așa cum s-au planificat. Poate că asta e cea mai mare putere pe care am avut-o vreodată... și tocmai de aia mă sperie.

M-a rugat să o ajut. Să nu las nimic la voia întâmplării. A vorbit calm, ca și cum ar fi făcut asta de zeci de ori. Știa ce vrea, știa ce urma să facă. Eu doar am confirmat. Am apăsat câteva butoane și am făcut să pară că totul e în regulă.

Pe de altă parte... el mi-a scris de mai multe ori. Era panicat. N-am mai văzut așa ceva la el. M-a implorat. A zis că are nevoie de ajutorul meu. A spus că face orice. Mi-a oferit chiar și bani, doar ca să... Să nu o las să plece.

Ironia? Am făcut exact inversul. Sau poate că am făcut ambele lucruri deodată. Poate că am schimbat data, dar n-am schimbat decizia. Sau poate că am schimbat totul, fără să pară că am schimbat nimic. Adevărul e că nici eu nu mai știu ce rol am jucat.

Ce știu sigur e că, dacă cineva găsește notița asta, n-o să înțeleagă nimic din ea… până când o să citească și restul. Pentru că adevărul e mereu împrăștiat, niciodată pus frumos într-un loc.

— Ilinca